Recenzie Privilegiul de Zoey Dean

31 iulie 2012
 'Neaţa naţiune, e luni but who cares, este vacanţă. Bună seara. Aşa e când faci jumătate de postare dimineaţa şi restul seara. Staţi să vedeţi cum e când scrii un pic azi, un pic mâine şi tot aşa.Şi din nou, neaţa naţiune, e marţi. Şi chiar ce spuneam despre postări făcute pe decursul a 3 zile. Că veni vorba de vacanţă, voi nu credeţi că timpul trece prea repede ? Adică s-au dus deja 2 luni. Acum începe augustul şi pot să jur că şi el o să treacă repede. M-am gândit că ar fi vremea pentru o recenzie şi cum tocmai am terminat Privilegiul mi-am zis: De ce nu ?

  •  Descriere:
Megan Smith a absolvit Universitatea Yale şi are planuri mari, dar datorii şi mai mari. Când e concediată de la tabloidul unde lucra, i se oferă un plan B: să fie profesoara Fabuloaselor Gemene Baker, cunoscute mai mult pentru uriaşa avere pe care o vor moşteni şi pentru petrecerile scandaloase decât pentru rezultatele la învăţătură.
O slujbă imposibilă? Poate, dar, dacă va reuşi, răsplata va fi pe măsură. Însă gemenele n-au de gând să lase distracţia deoparte pentru o lecţie de algebră. Şi nici să-şi piardă vremea cu Megan cea ştearsă. Megan descoperă repede că, dacă va reuşi să joace rolul unei adevărate fete bogate, poate le va învăţa ceva. Dar nu şi-ar fi imaginat niciodată ce-ar putea gemenele s-o înveţe pe ea
  • Părerea mea: 
 Nu aveam prea multe aşteptări de la carte, mai ales ca povestea era, să spunem, previzibilă. Adică na, la început nu se înteleg deloc şi îşi fac zile fripte iar apoi se înteleg foarte bine şi chestii.Însă spre marea mea surprindere, m-a atras imediat. Cum m-am apucat de ea, nu am mai lăsat-o din mână cu una, cu două.  Şi chiar mi-a plăcut. Are ceva aparte chiar dacă stiam îmi mare parte cum avea să se termine. 
  • Ce mi-a plăcut:
  Personajele.Mai ales Will şi Rose.Apoi finalul şi modul în care s-au rezolvat problemele.
  • Ce nu mi-a plăcut:
  *Thinking hard* Nothing, I guess.
  • Citat:
   Şi apoi, în mijlocul lui East Village, într-o geroasă nopate de iarnă din New York, pe nisipul alb de plajă care fusese înaine acoperişul imobilului în care am locuit, am dansat.

  • Nota:


 Şiiii.. în sfârşit mi-am luat Şovăire. Abia aştept să o citesc, deşi îmi este teamă să nu cumva să mă dezamăgească.


1 păreri:

Patty spunea...

Si mie mi-a placut mult "Privilegiul", chiar daca serialul e destul de boring. Nici eu nu m-am apucat inca de "Sovaire", cred ca tocmai din cauza ca multa lume a fost dezamagita de acest volum.

Trimiteți un comentariu