Se afișează postările cu eticheta Surprizele de miercuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Surprizele de miercuri. Afișați toate postările

Surpizele de miercuri... joi !

21 iunie 2012

O nouă serie mult-aşteptată, un thriller romantic într-o lume distopică şi surprinzătoare – Legend, de Marie Lu
varianta USA
varianta UK
Coasta acoperită de ape a fostului oraş Los Angeles. Două naţiuni care se războiesc – Republica şi Coloniile.
Născută într-o familie de elită, într-unul dintre cele mai bogate districte ale Republicii, June e un copil-minune de cincisprezece ani. Ascultătoare, pasionată şi dedicată ţării ei, o aşteaptă o carieră de succes în rândurile armatei Republicii.
Născut în mahalalele unui sector al Republicii, Day este cel mai căutat infractor din ţară, deşi are doar cincisprezece ani. Însă motivele lui s-ar putea să nu fie atât de rele pe cât par.
Venind din lumi diferite, June şi Day nu au niciun motiv să se întâlnească – asta până când fratele lui June este omorât, iar Day devine principalul suspect. Angrenaţi într-un joc de-a şoarecele şi pisica, Day încearcă să asigure supravieţuirea familiei sale, iar June vrea să răzbune moartea fratelui ei. Însă, în mod cu totul neaşteptat, cei doi descoperă adevărul despre împrejurările întâlnirii lor, dar şi măsurile sinistre pe care ţara lor e dispusă să le ia pentru a-şi păstra secretele.
Cu acţiune non-stop, suspans şi romance, fascinantul roman al lui Marie Lu le va aduce cititorilor momente pline de emoţie, o lectură pasionantă şi trăiri de intensitate maximă!
ROMAN RECOMANDAT DE:
  • Kirkus Reviews
  • Publisher’s Weekly
  • Booklist
  • VOYA
Library media Connections
„Un thriller fascinant, plasat într-un Los Angeles distopic… O aventură aproape cinematografică, ai cărei eroi sunt fermecători şi convingători.” – Kirkus Reviews
„Legend îşi merită cu prisosinţă toate laudele.” – The New York Times Book Review
„Debutul lui Lu este uluitor” – Publisher’s Weekly
„Romanul distopic al lui Lu este o „Legendă” în devenire.” – USA Today
MARIE LU s-a născut lângă Shanghai, dar s-a stabilit în statul american Texas şi şi-a făcut studiile la University of Southern California. A lucrat ca art director la o companie producătoare de jocuri video, iar Legend este primul ei roman, inspirat din filmul Mizerabilii. Prodigy, următoarea carte a seriei, va apărea la începutul anului 2013.
Drepturile de ecranizare ale romanului Legend au fost cumpărate de către CBS Films, producători fiind cei care au semnat şi seria Twilight.
                                                            Trailer-ul cărţii:

Eu una deabia aştept să aparăăă! [Dans nebun prin casă] Sincer, coperta din UK m-a dus cu gândul la Jocurile Foamei. 

Surprizele de miercuri !!

06 iunie 2012

ANNA DRESSED IN BLOOD de Kendare Blake, serie intrată recent în portofoliul LEDA

Aparent, tipica poveste a băiatului care se îndrăgosteşte de o fată, dar – de data aceasta – fata ucide oameni…

Un adolescent vânător de fantome e pe urmele stafiei criminale a unei fete care îşi bântuie fostul cămin încă din anii ’50.

„Extrem de originală, minunat de inventivă şi absolut pasionantă, Anna Dressed in Blood este unul dintre cele mai bune romane horror scrise vreodată.” – Kirkus Review

„Îmbinând cu măiestrie partea de roman horror cu cea de romance, Blake ne oferă o poveste cu fantome gotică, captivantă şi inteligentă.” – Publishers Weekly

„Anna Dressed in Blood este o poveste întunecată, cu un erou care-i ucide pe cei morţi, dar care este îndrăgostit el însuşi de moarte. Până la finalul cărţii, la fel veţi fi şi voi. Fascinantă şi romantică!” – Cassandra Clare, autoarea seriei Instrumente mortale, bestseller New York Times

„Vechea poveste a băiatului care întâlneşte o fată – asta dacă băiatul e un vânător de fantome cu tendinţe autodistructive, hotărât să-şi răzbune tatăl, iar fata este o fantomă ucigaşă, captivă într-o casă plină de cei pe care i-a omorât de-a lungul timpului. Cas şi Anna sunt noul meu cuplu preferat. Când am ajuns la ultima pagină, am luat-o din nou de la capăt.” – Holly Black, autoarea bestsellerului Red Glove

Cas Lowood a moştenit o meserie neobişnuită: îi ucide pe cei morţi.
Şi tatăl lui a făcut la fel până ce a fost măcelărit de o fantomă pe care încerca să o distrugă. Acum, înarmat cu pumnalul ritualic misterios şi mortal al tatălui său, Cas străbate ţara împreună cu mama lui, care este vrăjitoare, şi cu pisica lor, foarte pricepută la adulmecarea spiritelor. Împreună, merg pe urmele legendelor şi ale tradiţiilor locale, încercând să ţină pasul cu morţii ucigaşi, şi nu-şi bat capul cu tot soiul de amănunte enervante, cum ar fi viitorul şi prietenii.

Când sosesc însă într-un orăşel nou, în căutarea unei fantome pe care localnicii o numesc Anna Dressed in Blood, Cas nu se aşteaptă la ceva ieşit din comun: o va urmări, o va vâna şi o va ucide. Dar descoperă în schimb o fată captivă în propria-i furie şi în blesteme, o stafie care nu seamănă cu niciuna pe care a mai fost nevoit să o înfrunte vreodată. Încă mai este îmbrăcată cu rochia pe care o purta în ziua în care a fost ucisă cu brutalitate, în 1958: albă odinioară, acum este pătată cu roşu şi îmbibată de sânge. De la moartea ei, Anna a omorât pe oricine a îndrăznit să pătrund în casa victoriană părăsită care i-a fost cândva cămin.

Dar, dintr-un motiv necunoscut, decide să-i cruţe viaţa lui Cas…

Roman ales de către Kirkus Reviews ca una dintre Cele mai bune cărţi pentru tineri ale anului 2011
Roman selectat în Top 5 Romane pentru tineri pe anul 2011, conform postului Naţional Public Radio