Nou in biblioteca x5

08 iunie 2012
Deşi am în bibliotecă cărţi necitite, nu am rezistat şi am mai adăugat câte ceva.

                       

Pe blog-ul Heart of darkness am câştigat Cele treisprezece motive de Jay Asher. Este primul concurs pe care îl câştig. Sper să nu fie şi ultimul.Am terminat de citit cartea şi în curând o să îi fac o recenzie.
Cu Bravo mi-am luat Secretul lui Emily iar cu Bravo Girl, Fantomele ne ştiu toate secretele de Megan Crewe.
Cea mai bună prietenă a mea mi-a dat cadou Două vieţi de Danielle Steel.

Din colecţia Chic, care m-a atras mai mereu, mi-am luat în sfârţit Diavolul se îmbracă de la Prada de Lauren Weisberger şi Amy pleacă în luna de miere de Julia Llewellyn (ce nume încurcat).
De la bibliotecă am împrumutat Alergând pe tocuri de Anne Maxted.
Şi se putea să nu îmi iau eu câte ceva de la Agatha Christie ?! Vroiam de foarte mult timp să citesc aceste cărţi iar acum sunt fericită că le-am luat. Dacă reuşesc să îmi iau şi Cadavrul din bibliotecă sunt tare. Deci, Zece negrii mititei ( pe care, da, încă nu am citit-o deşi este cea mai cunoscută carte de la Agatha Chrstie), Moarte pe nil, Întâlnire pe Nil, Crăciunul lui Poirot.


Deci am ce să citesc. Ca să nu mai spun, că în biblioteca mea, stau aproape neatinse : Iubitul virtual de Kate Brian, cele 3 volume din Cercul Secret de L.J.Smith, Misterele dragostei de Danielle Steel şi cele 3 volume din Stăpânul Inelelor. 
Voi ce aţi mai cumpărat/ primit/ împrumutat ?

2 păreri:

Diamond Goddess a.k.a. Smooth Cash spunea...

Uau, uau, uau! :D Lectura placuta!

Zile și file spunea...

Lectură plăcută!
Ai primit o leapșă la mine pe blog! :*
http://anna-annaswords.blogspot.ro/2012/06/leapsa.html

Trimiteți un comentariu